Declarație revoltătoare a candidatului la președinția SUA Donald Trump, cu privire la musulmani

Declarație revoltătoare a candidatului la președinția SUA Donald Trump, cu privire la musulmani
Publicat: 08/12/2015, 08:54

„Donald Trump îndeamnă la oprirea totală și completă a intrării musulmanilor în Statele Unite, până când aleșii din țara noastră înțeleg ce se întâmplă”, scria luni echipa sa de campanie într-un comunicat intitual „Comunicat al lui Donald Trump pentru împiedicarea imigrației musulmane”, citat de AFP.

La un miting în South Carolina, doar câteva ore mai târziu, Trump a repetat acest îndemn în aclamațiile mulțimii, potrivit BBC.

– Casa Albă denunță un îndemn „total contrar” valorilor americane

Reacțiile Casei Albe și unor republicani au fost prompte.

Un consilier de rang înalt de la Casa Albă a denunțat luni propunerea lui Trump de interzicere a intrării musulmanilor pe teritoriul american drept „total contrară valorilor noastre americane” și intereselor în domeniul securității naționale.

„Bill of Rights (primele zece amendamente ale Constituției americane) prevede respectarea libertății religioase”, a declarat pentru CNN Ben Rhodes, unul dintre consilierii de rang înalt ai președintelui Barack Obama în domeniul Politicii Externe.

Republicanul Jeb Bush, care candidează și el la președinție, a apreciat că omul de afaceri newyorkez nu este „zdravăn”.

Trump face aceste afirmații în contextul în care americanii încă nu au uitat atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001.

De asemenea, un cuplu musulman, despre care se crede că era radicalizat de o vreme, a deschis focul săptămâna trecută într-un centru de sănătate, la San Bernardino, unde a ucis 14 persoane.

Președintele Barack Obama a susținut duminică un discurs în Biroul Oval, în urma acestui atac, în care i-a îndemnat pe americani să nu se lasă pradă unor disensiuni.

Aproximativ 25% dintre musulmanii din Statele Unite consideră justificată violența împotriva Americii, potrivit unui sondaj al Center for Security Policy, un grup de reflecție conservator, se arată în comunicatul emis luni de echipa lui Trump.

„Fără să ne uităm la diverse sondaje, este evident pentru toată lumea că ura este dincolo de orice înțelegere. De unde vine această ură și de ce – va trebui să determinăm”, se arată în comunicat.

„Până când nu vom fi capabili să determinăm și să înțelegem această problemă și amenințarea periculoasă (sic!) pe care o reprezintă, țara noastră nu poate să fie victima unor atacuri oribile comise de către persoane care cred doar în jihad și care nu au niciun simț al rațiunii sau respect față de viața umană”, se mai arată în acest text.

Trump antrenează din nou Partidul Republican, în campania sa, într-o poziție antiimigrație și a unui așa-zis „drept prin naștere”, comentează BBC.

Prin îndemnul a opri intrarea musulmanilor în Statele Unite – aparent inclusiv în scopuri turistice -, el impune un nou jalon care-i va obliga pe contracandidații republicani să i se alăture sau să riște o furie disprețuitoare.

Trump a fost ridiculizat, atunci când și-a lansat campania pentru fotoliul de la Casa Albă acuzându-i pe mexicani că-și trimit „violatorii și criminalii” în Statele Unite, însă aceste declarații xenofobe i-au adus puncte în sondaje.

El a fost aspru criticat după ce a sugerat că unele moschei ar trebui să fie închise, iar musulmanii din Statele Unite monitorizați, dar astfel și-a consolidat statutul de favorit al republicanilor. Până la urmă aceste poziții extremiste au ajuns să fie larg acceptate de către colegii de partid împotriva cărora candidează.

Acum este condamnat pentru propunerea de închidere a frontierelor. A mers prea departe? Poate, mai comentează BBC, care adaugă că, în pofida acestui lucru, presa scrie că susținătorii săi au salutat această ultimă declarație. Cam aceasta este atmosfera campaniei republicane prezidențiale până în prezent, punctează postul britanic.

Întrebat de publicația The Hill dacă propunerea sa îi vizează și pe americanii musulmani care s-ar putea afla în străinătate în prezent, un purtător de cuvânt al magnatului în domeniul imobiliar a răspuns că „Domnul Trump spune că toți”.

Afirmațiile lui Trump sună mai degrabă ca ale șefului unui grup de linșaj decât ale unui candidat la președinție, apreciază Nihad Awad, directorul Consiliului pentru Realații Americano-Islamice.

Imediat după publicarea comunicatului, rivalul republican al lui Trump, Ben Carson, i-a îndemnat pe toți vizitatorii Statelor Unite „să se înregistreze și să fie monitorizați” în timpul șederii.

Însă „nu suntem și nu preconizăm să fim selectivi în privința religiei”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Carson.

Alt candidat republican, senatorul Lindsey Graham, i-a îndemnat pe contracandidați să condamne afirmațiile lui Trump, ceea ce au făcut.

Guvernatorul Chris Christie din New Jersey a denunțat o „poziție ridicolă”, Carly Fiorina o „exagerare periculoasă”, senatorul Marco Rubio din Florida o declarație „ofensatoare și ciudată”, iar guvernatorul John Kasich din Ohio o „dezbinare scandaloasă”. Senatorul Ted Cruz din Texas a spus că asta „nu este politica mea”.

Democrații au reacționat și ei. Fostul guvernator al statului Maryland Martin O’Malley a denunțat „un demagog fascist”, iar senatorul Bernie Sanders din Vermont un „demagog”. Favorita în cursa democrată Hillary Clinton a denunțat, la rândul ei, afirmațiile lui Trump drept „condamnabile, pline de prejudecăți și de dezbinare”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis